Un tânăr din Vicovu de Sus s-a sinucis după ce s-a certat cu iubita

tânăr spânzurat
Tânărul de 18 ani s-a spânzurat într-o anexă a gospodăriei părinților săi. Descoperirea macabră a fost făcută de mătușa acestuia.
Ea a sunat imediat la 112 și la fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță(SAJ). Timp de o oră cadrele medicale au încercat să resusciteze victima, fără ca aceasta să răspundă la manevre. Ulterior a fost declarat decesul.Mătușa băiatului a povestit că miercuri, în jurul orei 17.30, nepotul său a ieșit din casă fără a avea vreun motiv serios de supărare, ci doar s-a certat cu concubina sa, împreună cu care locuia de aproximativ o lună.După aproximativ o jumătate de oră femeia a dus un cal în șură și acolo l-a găsit pe tânăr spânzurat în pod.La fața locului au ajuns și polițiștii care la examinarea sumară a cadavrului au constatat că nu prezintă urme de violență. Trupul neinsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News













