Primul cinematograf gratuit din țară, inaugurat la Fălticeni de actorul Vladimir Găitan

deschidere-cinema-vladimir-gaitan
Marele actor Valdimir Găitan se va afla săptămâna această în județul Suceava pentru a inaugura un cinemtograf care îi poartă numele.
„Asociația Fălticeni Cultural organizează în perioada 16-18 octombrie 2019 câteva întâlniri de suflet cu maestrul Vladimir Găitan”, a anunțat preotul Vasile-Liviu Mihăilă, președintele Asciației Fălticeni Cultural. Cinematograful care poată numele actorului Vladimir Găitan este primul gratuit din țară. Deschiderea oficială va avea loc joi, 17 octombrie, de la ora 11.00, la Sala „Draga Olteanu Matei”. După deschiderea oficială, de la ora 11.00 va rula filmul Supraviețuitorul, de la ora 15.00 este programată pelicula Poker, iar la 17.00 va fi proiectat filmul Ultima noapte de dragoste.Totodată, Miercuri seară, Vladimir Găitan se va întâlni cu tinerii de la Clubul Video Art de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, iar vineri va fi la Căminul Cultural „Vladimir Găitan” din Bosanci, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava și la Universitatea din Suceava.

Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











