Din valoarea totală, aproximativ 190 de milioane de euro sunt destinate proiectelor pentru drumuri, însemnând circa 550 km de drumuri județene și comunale, în condițiile în care județul are în administrare 1.383 km de drumuri comunale clasate.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că au fost aprobate investiții în valoare totală de peste 330 milioane de euro prin Programul „Anghel Saligny”, pentru drumuri și rețele de apă-canal din județ.
Flutur a precizat că au fost aprobate 148 de proiecte, dintre care 116 pentru comune, 15 pentru orașe, 11 pentru municipii și șase pentru CJ.
Din valoarea totală, aproximativ 190 de milioane de euro sunt destinate proiectelor pentru drumuri, însemnând circa 550 km de drumuri județene și comunale, în condițiile în care județul are în administrare 1.383 km de drumuri comunale clasate, titrează Evenimentul.
De asemenea, s-au aprobat 54 proiecte pentru apă și canalizare, în valoare de 140 de milioane de euro, ce ar urma să deservească peste 200.000 de locuitori. „Acest program este cel mai mare program de modernizare a infrastructurii de bază a județului Suceava din ultimii ani și care, în următorii 3-4 ani, va face ca județul Suceava să aibă cea mai mare parte a rețelei de drumuri modernizată și majoritatea populației racordată la rețelele de apă și canalizare. Acest lucru înseamnă confort, înseamnă civilizație”, a spus Flutur.
El consideră că acest program de investiții este cel mai ambițios din actualul mandat, alături de Autostrada A7 și Autostrada Nordului. „Dacă la cei 330 de milioane de euro aprobați și repartizați acum localităților din județul Suceava mai adăugăm și cei 270 milioane de euro pentru aducțiunea de gaz metan – în 37 de localități deja este aprobat programul – urmând ca pentru alte 10-15 localități să se aprobe în perioada următoare, înseamnă investiții de 600 de milioane de euro aprobate doar în acest an de Guvernul Ciucă, pentru infrastructura județului Suceava- drumuri, apă-canal, gaze naturale”, a spus Flutur.
Președintele CJ Suceava a menționat că, în prezent, este în curs de derulare Proiectul de apă-canal de 236 de milioane de euro finanțat din fonduri europene, ce cuprinde 14 localități, în unele dintre acestea lucrările fiind demarate.
Sursa: Realitatea de Suceava