PESTE 100.000 DE ROMÂNI SUNT DIAGNOSTICAŢI ANUAL CU CANCER

PESTE 100.000 DE ROMÂNI SUNT DIAGNOSTICAŢI ANUAL CU CANCER
Anul trecut numărul bolnavilor de cancer a crescut cu 2% faţă de anul 2023
Peste 100.000 de români sunt diagnosticaţi anual cu cancer, iar anul trecut numărul celor suferind de această boală, înregistraţi în evidenţele medicilor, a crescut cu 2% faţă de anul anterior, depăşind 560.000. Cancerul este una dintre principalele cauze de mortalitate în România, iar pentru a lupta cu această maladie trebuie să crească accesul la prevenţie, screening, diagnosticare şi la tratamente adecvate, atrage atenţia Federaţia Bolnavilor de Cancer.
De asemenea, eliminarea inechităţilor socio-economice ar reduce mortalitatea prematură provocată de cancer. Vicepreşedinta Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, Daciana Toma, susţine că există reglementări pentru prevenirea cancerului, însă nu sunt puse în aplicare.
Daciana Toma: ”Casa de Asigurări şi-a asumat anumite investigaţii. Hai să facem pasul următor, ca ele să poată fi implementate. Pe de altă parte, dacă ne gândim punctual la prevenţia cancerului de col uterin, în acest moment în care situaţie ne aflăm? Putem face tot ce trebuie, inclusiv testarea HPV e trecută în pachetele de prevenţie. Păi, hai atunci să ne asigurăm că toţi medicii care pot să recomande vaccinarea HPV să o facă. Hai să ne asigurăm că depunem eforturi ca pacienţii să accepte acest
vaccin.
Citește și:
- 09:32 - Prognoza meteo ANM pe patru săptămâni: temperaturi mai ridicate și puține precipitații. Cum va fi vremea de Paște
- 08:57 - Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mugurel Vrabete va fi depus vineri la Sala Palatului
- 08:48 - Trei persoane au ajuns la spital, după ce o mașină s-a ciocnit violent cu un TIR
- 08:45 - Explozii la mai multe baze aeriene rusești din Krasnodar Krai, în urma unui posibil atac ucrainean în regiunea Mării Negre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











