Noua taxă se va aplica în 30 de zile de la intrarea în vigoare a HCL, deci începând cu 1 octombrie.
Taxa de parcare ajunge la 4 lei pe oră, în comparație cu 10 lei pe oră București, 8 lei în Cluj, 5 lei în Iași și 4 lei în Oradea > „Dacă este pusă o taxă de parcare mare, nu o să se mai lase mașina, acolo, ore întregi” crede Ion Lungu, primarul Sucevei
Consiliul Local a modificat Regulamentul de funcționare a serviciului de parcare cu plată din municipiul Suceava. Astfel, aleșii municipali au votat majorarea taxei de utilizare a locurilor de parcare supraterane și subterane de la 2,5 lei/oră la 4 lei/oră, respectiv cu 62,5%, relatează CraiNou.
„Din păcate, alte soluții nu avem. Nu se întâmplă numai la noi, mai toate orașele importante au pus taxe de parcare mari în zonele centrale, începând cu Cluj-Napoca. Nu numaidecât în ideea de a ne îngrășa din acești bani de parcare, ci tocmai în aceea de a se putea respira în centrele orașelor, care sunt foarte aglomerate. Dacă este pusă o taxă de parcare mare, nu o să se mai lase mașina, acolo, ore întregi. Vin doar cei care au treabă, găsesc locul liber, stau jumătate de oră, pentru care plătesc taxa. Dacă taxele sunt mici, locul este ocupat mai mult timp, în baza abonamentului mașina nefiind deplasată cu săptămânile de acolo. Este o soluție de a fluidiza cât de cât traficul în zonele centrale” a precizat edilul-șef Ion Lungu.
Viceprimarul Lucian Harșovschi subliniază că în București taxa de parcare este 10 lei/oră, în Cluj-Napoca – 8 lei, în Iași – 5 lei, iar în Oradea – 4 lei/oră.
„Nu este vorba doar despre bani, fiind foarte important și să modernizăm parcările. Se dorește un trafic mai puțin aglomerat în municipiul Suceava, în zonele nerezidențiale, unde oamenii parchează, își rezolvă treaba și pleacă” a reliefat Lucian Harșovschi.
Taxele de parcare pot fi achitate direct la parcometre, prin SMS, card bancar, cât și prin aplicația „Suceava parking”, cu telefonul mobil.
Noua taxă se va aplica în 30 de zile de la intrarea în vigoare a HCL, deci începând cu 1 octombrie.
Sursa: Realitatea de Suceava