MODIFICĂRI PRIVIND ORELE DE RELIGIE: CE PREVEDE NOUA METODOLOGIE PROPUSĂ DE MINISTERUL EDUCAȚIEI

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică un proiect de metodologie pentru predarea disciplinei Religie în învățământul preuniversitar.
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică un proiect de metodologie pentru predarea disciplinei Religie în învățământul preuniversitar. Acest document stabilește reguli clare privind organizarea cursurilor, modalitatea de înscriere a elevilor și alternativele pentru cei care aleg să nu participe.
Potrivit proiectului, participarea elevilor la orele de Religie nu este obligatorie, ci se face la cerere. Părinții sau reprezentanții legali trebuie să depună o solicitare scrisă către unitatea de învățământ, menționând și cultul religios dorit. Elevii majori pot face acest demers pe cont propriu. Odată depusă, cererea rămâne valabilă pe toată durata școlarizării, cu posibilitatea de a fi modificată oricând printr-o nouă solicitare scrisă.
Dacă un elev nu frecventează orele de Religie, situația sa școlară va fi încheiată fără această disciplină. Același principiu se aplică și pentru cazurile în care unitatea de învățământ nu poate asigura predarea cursului conform confesiunii solicitate.
În cazul în care elevii de la un anumit nivel de clasă solicită predarea Religiei pentru mai multe culte recunoscute de stat, conducerea școlii va organiza grupe de studiu distincte, conform cerințelor legale. Dacă numărul de elevi nu este suficient pentru a forma o clasă separată, predarea se poate desfășura în regim simultan, adică elevii de la mai multe niveluri de clasă vor studia împreună.
Pentru elevii care nu participă la aceste cursuri, școlile trebuie să asigure activități alternative și să stabilească, prin regulamentul intern, responsabilitățile privind supravegherea și siguranța acestora pe durata desfășurării orelor de Religie.
Proiectul de metodologie introduce și posibilitatea ca elevii care nu au condiții pentru a studia Religia conform propriei confesiuni să participe, în calitate de audienți, la orele organizate pentru alte culte. Acest lucru se poate face doar cu aprobarea conducerii unității de învățământ, pe baza unei solicitări scrise din partea părinților sau a elevilor majori.
Proiectul de metodologie este în prezent supus dezbaterii publice, iar Ministerul Educației urmează să decidă forma finală a regulamentului după consultarea părerilor exprimate de specialiști și cetățeni.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











