Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Basarabi, comuna Preutești.
În această dimineață, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Basarabi, comuna Preutești.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat o construcție corp comun, compusă din adăpost de animale și o anexă, cu pericol de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie.
Au ars adăpostul de animale și anexa, corp comun, pe o suprafață de aproximnativ 150 mp. S-au degradat bunurile din interior - aparate electrocasnice, materiale textile, elemente de tâmplărie din lemn și altele.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și garajul proprietarului, cu bunurile aferente.
În scopul prevenirii și a altor situații de urgență provocate de coșurile de fum utilizate de populație, pompierii militari suceveni reamintesc cetățenilor principalele reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor:
Coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate și curățate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate și autorizate;
Se interzice folosirea improvizațiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereții combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
În podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc pe interior și pe exterior și se dau cu var, pentru a se putea observa cu ușurință eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
Coșurile de fum se vor izola față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului cu 25 cm; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
La trecerea prin acoperiș, se lasă o distanță de cel putin 10 cm între fața exterioară a zidăriei coșului și elementele combustibile ale acoperișului;
Nu este permis ca burlanele (coșurile) să fie încastrate în elementele combustibile ale acoperișului, planșeului etc.;
Gurile de evacuare ale coșurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecție contra scânteilor (grătare din sârmă);
Nu folosiți decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia.