Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din orașul Frasin.
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din orașul Frasin.
La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei (P+1) și o cameră de la etaj, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la construcțiile învecinate.
Au ars: acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și bunurile din interiorul camerei, pe o suprafață de 10 metri pătrați. S-au degradat elemente de tâmplărie din PVC, obiecte de mobilier, tencuieli și zugrăveală interioară și altele.
Pe timpul intervenției, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 34 de ani, care a suferit arsuri la o mână. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electrocasnic (fier de călcat) lăsat sub tensiune.Pompierii au salvat restul casei de locuit și construcțiile aflate în imediata apropiere (o altă locuință și anexe gospodărești).
În scopul prevenirii și a altor situații de urgență provocate de exploatarea greșită a instalațiilor electrice, pompierii militari suceveni reamintesc cetățenilor principalele reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor:
Vor fi supravegheate permanent aparatele de încălzire electrice aflate în funcțiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecție (termostat), deoarece acestea pot să nu funcționeze la parametrii prevăzuți, și vor fi deconectate în cazul în care apar defecțiuni;
Nu vor fi utilizate instalații electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizații, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
Reparațiile la instalațiile electrice vor fi executate doar cu personal autorizat;
Nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depășesc puterea nominală a circuitelor;
Nu vor fi utilizate mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
Se interzice introducerea cablurilor electrice, fără ștecher, direct în prize și folosirea în tablourile electrice a siguranțelor improvizate, având fuzibilul înlocuit cu liță sau sârmă.
Sursa: Realitatea de Suceava