DEȚINUTUL EVADAT DINTR-O AMBULANȚĂ, PRINS DUPĂ CÂTEVA ORE

DEȚINUTUL EVADAT DINTR-O AMBULANȚĂ, PRINS DUPĂ CÂTEVA ORE
Deținutul care a fugit miercuri seara dintr-o ambulanță pe un teren agricol, a fost capturat de polițiști în jurul orei 01:00
Deținutul care a fugit miercuri seara dintr-o ambulanță pe un teren agricol, la ieșirea de pe autostrada A7, a fost capturat de polițiști în jurul orei 01:00, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Forțele de ordine formate din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și angajați ai penitenciarului l-au depistat ascuns în vegetația de pe câmp, la marginea municipiului Bacău. „Bărbatul a fost imobilizat de îndată și se află în custodia polițiștilor”, au transmis reprezentanții IPJ.
Deținutul, în vârstă de 58 de ani, era transportat de la Penitenciarul Botoșani către Penitenciarul Jilava. El a profitat de un ambuteiaj și a reușit să sară pe geamul ambulanței, fugind pe terenul agricol din apropierea localității Nicolae Bălcescu.
Inițial arestat preventiv pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, bărbatul este acum cercetat și pentru evadare.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News












