Bărbat din Dorohoi, prins băut la volan

Bărbat din Dorohoi, prins băut la volan
S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest...
La data de 05.09.2021, ora 02.10, patrula din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata în timp ce efectua activități pe linie de poliție rutieră, a oprit pentru control un autoturism pe DN29A, de pe raza satului Zvoriștea, comuna Zvoriștea, județul Suceava.
După declinarea calității, s-a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele personale și ale autovehiculului. În urma verificării documentelor, s-a stabilit faptul că persoana care se afla la volanul autoturismului este un bărbat, domiciliat în mun. Dorohoi, jud. Botoșani.
S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat două probe de sânge.
În cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ”Conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” faptă prev și pedepsite de art. 336 alin 1 din Cod Penal, urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News












