APROAPE 4 DIN 10 ELEVI SUNT AFECTAŢI DE ANALFABETISMUL NUMERIC

APROAPE 4 DIN 10 ELEVI SUNT AFECTAŢI DE ANALFABETISMUL NUMERIC
Diferențe în funcție de statutul socio-economic
Peste o treime dintre elevi (36%) sunt afectați de analfabetismul numeric, în timp ce 16% dintre aceștia au dificultăți semnificative, arată Raportul Național privind Alfabetizarea Numerică, prezentat de Asociația pentru Valori în Educaţie (AVE România) şi Brio.
Literaţia numerică reprezintă capacitatea de a înţelege, interpreta şi utiliza informaţii matematice în diverse contexte ale vieţii cotidiene, profesionale şi sociale.
Potrivit raportului, analfabetismul numeric crește o dată cu evoluția școlară, de la o medie de 25% la clasele primare, la o medie de 36% la clasele gimnaziale şi de 46% la clasele liceale.
Băieţii prezintă, în general, un nivel mai bun de funcţionalitate numerică faţă de fete, diferenţa menţinându-se constantă de la un ciclu şcolar la altul.
„S-au observat diferenţe crescute ale analfabetismului funcţional numeric în funcţie de mediul de provenienţă. Astfel, elevii din mediul rural prezintă cele mai ridicate niveluri de analfabetism numeric, cu 58,16%, în timp ce elevii din urbanul mare înregistrează cele mai scăzute niveluri, de 22,23%.
Diferențe în funcție de statutul socio-economic
În ciclul primar, analfabetismul numeric este deja foarte ridicat în rural (42,86%), comparativ cu urbanul mare (15,45%). Diferenţele persistă şi se accentuează pe măsură ce elevii avansează în ciclurile următoare, de gimnaziu şi liceu”, mai arată raportul.
Rezultatele mai evidenţiază şi o corelaţie strânsă între statutul socio-economic şi nivelul de funcţionalitate numerică.
Astfel, elevii din categoria cu cel mai crescut statut prezintă cele mai scăzute procente de analfabetism numeric, în timp ce elevii din categoria cu cel mai scăzut statut socio-economic au cel mai ridicat nivel de analfabetism numeric, cu diferenţe marcante între extreme
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 09:32 - Prognoza meteo ANM pe patru săptămâni: temperaturi mai ridicate și puține precipitații. Cum va fi vremea de Paște
- 08:57 - Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mugurel Vrabete va fi depus vineri la Sala Palatului
- 08:48 - Trei persoane au ajuns la spital, după ce o mașină s-a ciocnit violent cu un TIR
- 08:45 - Explozii la mai multe baze aeriene rusești din Krasnodar Krai, în urma unui posibil atac ucrainean în regiunea Mării Negre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











