A încercat șă păcălească polițiștii de frontieră cu o asigurare auto falsă

A încercat șă păcălească polițiștii de frontieră cu o asigurare auto falsă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un sucevean depistat în trafic, la volan, care a prezentat o asigurare auto falsă.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un sucevean depistat în trafic, la volan, care a prezentat o asigurare auto falsă.
În data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Mihăileni o autoutilitară înmatriculată în Spania, condusă de un sucevean, în vârstă de 33 de ani.
Existând suspiciuni asupra documentelor prezentate, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că poliţa de asigurare auto, emisă de autorităţile din Franţa, nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind falsă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News












