Potrivit primarului Sucevei, banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de produse alimentare.
Consiliul Local Suceava a fost convocat în ședință de îndată, miercuri, la inițiativa primarului Ion Lungu, pentru a aproba alocarea sumei de 150.000 de lei ca ajutor umanitar pentru orașul Cernăuți, potrivit Agerpres.
Lungu a spus că sursa banilor ce vor avea ca destinație ajutorul umanitar pentru Cernăuți, oraș înfrățit cu Suceava de mai mulți ani, este Fondul de rezervă al municipalității.
Potrivit primarului Sucevei, banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de produse alimentare.
"În aceste momente grele prin care trece poporul ucrainean, municipiul Suceava este alături de el și în contact permanent cu Primăria orașului Cernăuți, oraș cu care este înfrățit. Primăria orașului Cernăuți, printr-o adresă întregistrată la Registratura Primăriei municipiului Suceava în 16 martie, ne solicită în scris un ajutor umanitar constând în produse alimentare, făină de grâu, cereale, paste, zahăr, sare, unt, conserve etc. Acestea sunt necesare pentru cei care au nevoie constant de protecție, hrană, lucruri de bază, respectiv Forțele Armate și de Apărare Teritorială, civili, inclusiv refugiați, peste 45.000 de oameni, care se găsesc în Cernăuți. Suma de 150.000 lei va fi folosită pentru achiziționarea, prin procedurile legale, de produse alimentare, conform solicitării de ajutor umanitar primită din partea Primăriei orașului Cernăuți", a arătat Lungu.
Sursa: Realitatea de Suceava