Vicepreședintele Sindicatului Național al polițiștilor din România Decus, Bogdan Bănică, criminalist în cadrul IPJ Suceava, aduce acuzații grave și spune că ai săi colegi de la SAS și de la TF sunt condamnați la moarte de sistem de vreme ce sunt trimiși în misiuni fără echipamente de protecție. El face referire atât la polițistul înjunghiat mortal pe peronul Gării Burdujeni dar și la cel lovit cu sabia în cap în timpul unei percheziții, la Rădăuți. El a postat o filmare pe internet în care vorbește despre aceste nereguli.În primul rând acesta este revoltat de faptul ca singura subunitate de poliție din județul Suceava a căror polițiști nu sunt dotați cu veste anti-înjunghiere sunt chiar cei de la transporturi feroviare din Gara Burdujeni. Este vorba chiar de colegii polițistului înjunghiat pe peronul gării, în urmă cu aproape un an de zile, în timp ce acesta se afla la serviciu. „Tocmai acolo nu avem veste anti-înjunghiere. Ele ar exista undeva pe hârtie, dar hațișul birocratic sufocant, incopetența, indolența și nepăsarea au dus la această stare de fapt. Singurii care nu sunt dotați cu veste anti -înjunghiere sunt polițiștii din Gara Burdujeni. Asta arată cât de mult le pasă șefilor de viața noastră”, a precizat Bogdan Bănică. Dotarea polițiștilor de la Serviciul Acțiuni Speciale Suceava este un alt subiect dezbătut de liderul de sindicat. Acesta ne vorbește despre căștile celor de la SAS, care la exterior par solide dar de fapt, conform sindicalistului, sunt doar de decor. Potrivit lui Bănică, în interior căștile au o etichetă pe care producătorul avertizează că ele sunt doar pentru colecționari și nu trebuie folosite pentru protejarea integrității corporale. “Dacă polițistul este trimis în misiune cu aceasta cască, îi este pusă viața în pericol. Mai mult, în cazul unei lovituri directe, polițistul este condamnat la moarte”, a completat sindicalistul. Rămâne întrebarea de ce IPJ Suceava a achiziționat asemenea căști. Făcând haz de necaz, liderul de sindicat propune pentru o eficiență maximă a polițiștilor de la Intervenții Speciale, dotarea acestora cu pistoale de jucărie. Este vorba un pistol de făcut baloane, în opinia sindicalistului, la fel de eficient ca și căștile celor de la SAS. Pe film acesta face chiar și un exercițiu de tragere cu pistolul de jucărie.“Acest clip se vrea un semnal de alarmă tras către factorii decizionali, ce încă au puterea de a schimba ceva în această țară”, este mesajul polițistului criminalist.

Articolul precedentUn adolescent a fost pus sub control judiciar după ce a furat bunuri și bani din locuințe și magazine
Articolul următorExpoziția „Cămașa cu altiță din Bucovina. Tezaur etnografic- documente cusute”, la Hanul Domnesc Suceava