O adolescentă în vârstă de 14 ani, din municipiul Vatra Dornei, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în afara municipiului Rădăuți, miercuri seară.

 

Un tânăr în vârstă de 18 ani din comuna Șaru Dornei conducea autoturismul Seat Toledo pe D.J. 178 F, având direcția de deplasare dinspre localitatea Măneuți spre municipiul Rădăuți. În calitate de pasager, pe scaunul din dreapta față al autoturismului se afla adolescenta de 14 ani.

 

Ajungând la intersecția cu D.J. 178 C, șoferul nu a observat indicatorul „STOP” și a pătruns cu viteză în intersecție. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat violent cu autoturismul în șanțul de pe marginea drumului. În urma accidentului cei doi tineri din autoturism au fost grav răniți.

Imagine

La fața locului a intevenit modulul SMURD cu autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ. Victimele au primit îngrijiri medicale de la echipajele sosite la fața locului. Tânărul de 18 ani era conștient, în timp de adolescenta era inconștientă, dar cu semne vitale. Cei doi răniți au fost transportați la Spitalul Municipal Rădăuți. 

 

Din nefericire, viața adolescentei nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul în unitatea spitalicească. Tânărul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii au întocmit în cauză  dosar penal privind infracțiunile de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

 

Sursă foto Facebook: Daniel și Tabita Sepciuc.

Articolul precedentStadionul Areni va intra în modernizare din primăvară
Articolul următorVezi motivul pentru care un bărbat a aruncat aragazul unui vecin de la etajul patru