Pompieri la datorie și în timpul liber

Pompieri la datorie și în timpul liber
Răniții au fost preluați de către cele două ambulanțe, SMURD și SAJ, și transportați de urgență la spital.
Astăzi, în jurul orei 11:30, s-a produs un accident rutier pe raza localității Bunești, în care au fost implicate un autoturism și un motoscuter. Pe vehiculul din urmă se aflau două persoane, un bărbat și o femeie, care au fost grav rănite.
Maiorul Marian Ruscan și locotenentul Ionuț Cobziuc, aflați în trafic, au intervenit și au acordat primul ajutor medical victimelor. O victimă a fost așezată în poziția laterală de siguranță, iar la cea de-a doua, i-a fost imobilizată manual coloana cervicală, care putea fi lezată.
Concomitent, pompierii militari au solicitat la 112 resurse medicale specializate, iar la fața locului s-au deplasat modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Fălticeni și un echipaj SAJ.
Răniții au fost preluați de către cele două ambulanțe, SMURD și SAJ, și transportați de urgență la spital.
Maiorul Marian Ruscan este desemnat prim-adjunct al inspectorului șef, iar locotenentul Ionuț Cobziuc este adjunct al șefului Centrului Operațional, din cadrul ISU Suceava.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 09:16 - România, zguduită de două cutremure, luni dimineață. Ce magnitudine au avut și unde s-au resimțit
- 09:03 - Uniunea Europeană limitează fluxul de informaţii confidenţiale către Ungaria
- 09:00 - Escrocherie cu numărul de telefon al purtătorului de cuvânt al Poliției Române!
- 08:54 - Navigația pe brațul Măcin al Dunării, închisă temporar pentru exerciții militare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











