Întrebare: Dacă în trecut am aplicat pentru o altă măsură de ajutor de stat, pot folosi declarațiile emise atunci?

Răspuns: Nu, toate declarațiile trebuie regenerate și semnate electronic, apoi urcate în platformă.

Întrebare: Cum aflu dacă o firmă se încadrează în cazul întreprinderilor legate sau nu?
Răspuns: Pentru a se determina dacă o firmă se încadrează în categoria întreprinderilor partenere sau legate, folosiți „Manualul utilizatorului pentru definiția IMM-urilor”, pe care îl puteți descărca aici.

 

Întrebare: Pot aplica dacă la calculul ajutorului de stat am primit eroarea “Societatea nu este eligibilă în cadrul programului deoarece cifra de afaceri raportată pe 2020 nu corespunde cu cifra de afaceri declarată la ANAF (0 RON).”?
Răspuns: Da, puteți aplica. Aceasta este doar o avertizare din partea sistemului care apare atunci când informația din baza de date ANAF nu este actualizată integral, dar veți putea transmite formularul de înscriere, iar situația va fi clarificată în perioada de evaluare, prin solicitarea de clarificări.

Întrebare: Este obligatoriu ca raportul de expertiză să fie semnat atât de expert/auditor cât și de reprezentantul care încarcă raportul în aplicație (administrator sau împuternicit)? Acesta trebuie semnat doar electronic sau trebuie semnat inclusiv olograf și parafat?
Răspuns: Raportul de expertiză trebuie semnat doar electronic, atât de către expert/auditor, cât și de către persoana care încarcă raportul în aplicație, fie că aceasta este reprezentantul legal sau împuternicitul societății.

 

Întrebare: La încărcarea raportului de expertiză/audit s-a constatat că nu se poate încărca decât numărul de carnet al expertului contabil sau al auditorului. Pot fi selectate și societățile de contabilitate/audit?
Răspuns: În cazul în care raportul de expertiză/audit este întocmit de către o firmă, trebuie introdus în aplicație numărul de carnet al expertului contabil/auditorului, care semnează din partea firmei.

 

Întrebare: În cazul restaurantelor, ce introducem în platformă ca documente de autorizare în cazul societăților care nu au avut nevoie de autorizație de funcționare de la primărie?
Răspuns: Pentru întreprinderile cu coduri CAEN restaurant, trebuie încărcate următoarele documente, după fiecare caz:

– dacă au certificate de clasificare emise de MEAT, vor fi verificate automat de către sistem.
– dacă au autorizație de funcționare, trebuie încărcată autorizația de funcționare.
– dacă autorizația de funcționare nu a fost emisă încă de autoritatea locală, este suficientă încărcarea dovezii de plată a acesteia (acordul tacit).
– dacă întreprinderea a fost autorizată la terți, trebuie încărcată autorizația de la DSV.

 

Întrebare: În „Declarația de ajutoare de stat” se vor trece și ajutoarele obținute prin Grantul de la Masura 1 sau Grantul de la Masura 2?
Răspuns: Da, orice ajutor de stat încasat trebuie declarat.

Întrebare: Se vor putea introduce în aplicație activități neeligibile aferente unor CAEN-uri eligibile?
Răspuns: Se introduce toată suma corespunzătoare CAEN-ului respectiv. În momentul evaluării, se vor cere clarificări acolo unde există diferențe asupra sumei eligibile între raportul de audit/expertiză și sumele declarate în aplicație. Evaluatorul va putea modifica suma ulteriror, conform clarificărilor.

Întrebare: În situația în care pentru anumite puncte de lucru au lipsit autorizațiile ISU și implicit autorizația de funcționare pentru anul 2020, se pot utiliza alte documente justificative pentru aceste locații?
Răspuns: Este nevoie de autorizația de funcționare sau, pentru situația în care nu a fost încă emisă de autoritațile publice locale, se încarcă dovada plății acesteia.

Întrebare: Ce documente se încarcă în platformă pentru ghizi de turism?
Răspuns: Pentru ghizi de turism nu se încarcă nicio autorizație/atestat, aceștia fiind atestați de către MEAT și verificarea se face automat.

 

Întrebare: Cum se încadrează în platformă și în raportul de expertiză contabilă/audit pe coduri CAEN încasari la PFA-uri din subvenții, despăgubiri sau vânzări de imobilizări, având în vedere că nu sunt încasări aferente activităților curente?
Răspuns: Dacă activitatea este neeligibila, trebuie încadrată pe un COD CAEN neeligibil. Dacă nu există unul, valoarea neeligibila va fi trecuta pe CAEN-ul eligibil, dar la evaluare se va solicita o clarificare în baza raportului de expertiză contabilă sau audit.

 

Întrebare: Întreprinderile care au cereri depuse pentru măsura 2, dar nu au semnat contractul încă, trebuie să treacă suma respectivă în declarația privind ajutoarele de Stat? Decontarea contribuțiilor din Bugetul Asigurărilor de Somaj este considerată Ajutor de Stat și trebuie înscrisă în declarația privind ajutoarele de Stat?
Răspuns: Nu, dacă o întreprindere a solicitat ajutor pentru măsura 2 dar nu a semnat contractul, nu trebuie să declare valoarea solicitată ca fiind ajutor de stat. De asemenea, nici decontarea contribuțiilor din Bugetul Asigurărilor de Somaj nu trebuie declarată, deoarece nu este considerată ajutor de stat.

 

Întrebare: Raportul de expertiză/audit și Anexa 7 sunt în doua pdf-uri separate. Cum se încarcă acestea?
Răspuns: Cele două documente .pdf trebuie unite într-un singur .pdf apoi încărcat în platformă.

Întrebare: Contează ordinea depunerii pentru ajutorul de stat HoReCa atunci când se vor face plățile?
Răspuns: Nu. Plata se va face în ordinea semnării contractelor, iar acestea se vor trimite în masă tuturor, la momentul finalizării evaluărilor.

 

Întrebare: Pentru Cod CAEN 7911 cu facturi emise în sistemul marjei conform art. 311 dar și facturi în regim normal, cum se calculează valoarea facturilor emise? Se scad facturile de avansuri? Se scade TVA colectată?

Răspuns: Pentru agențiile de turism se iau în considerare doar facturile emise în sistemul marjei, conform Art. 311 Cod Fiscal. Se scad facturile de avans, atâta timp cât serviciul nu a fost prestat în anul 2019 și 2020.

 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentSediul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei a fost modernizat
Articolul următorMinistrul Mediului: „Există în continuare PERICOL de explozie la Petromidia-Năvodari!” – UNDE se îndreaptă norul de fum