Medicul specialist în chirurgie plastică Mircea-Dinu Bordiniuc de la Spitalul Județean Suceava a fost chemat la serviciu, deși este infectat cu coronavirus.

Acesta a fost reconfirmat pozitiv în urmă cu trei zile și marți dimineață a sunat la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava să întrebe până când trebuie să rămână în izolare. Medicului i s-a comunicat că se poate întoarce la serviciu, fiind invocat un comunicat dat de CNSCBT. Mircea Bordiniuc a înregistrat discuția avută cu cei de la DSP Suceava și a făcut-o publică.

Publicată de Mircea-Dinu Bordiniuc pe Marţi, 7 aprilie 2020

„De ceva vreme am impresia că trăiesc într-un roman scris de Kafka. Am fost retestat în ziua a 12-a și a 13-a și rezultatul meu este încă pozitiv. Astăzi (marți) am primit un mesaj sms trimis „la grămadă prin care mi se comunica rezultatul din 4.04 și mi se spune să mă prezint la spital pentru tratament, asta deși la mine a fost vorba de o retestare și am fost deja la spital unde mi s-a comunicat că pot să urmez tratament simptomatic la domiciliu. Am sunat la DSP să întreb până când trebuie să mai rămân în izolare și mi s-a comunicat că MĂ POT ÎNTOARCE LA SERVICIU, invocându-se un comunicat dat de CNSCBT cu numărul 4885/02.04.0202, pe care nu l-am găsit pe internet, am primit doar acest fragment de la un coleg. Acest document contravine legislației în vigoare și chiar recomandărilor anterioare ale CNSCBT”, a scris Mircea Bordiniuc pe pagina sa de Facebook.

Medicul susține că există o lipsă totală de organizare, că are colegi care nu știu dacă sunt infectați cu COVID 19 și care trebuie să se întoarcă la serviciu.

„Există o lipsă totală de organizare. Colegi care au fost testați odată cu mine pentru prima dată pe 23.03, ale căror teste nu au fost trimise, care ulterior NU au fost retestați, au ieșit deja din carantină pentru că se încadreaza în aceste prevederi. Alți colegi cu rezultat INCERT continuă să rămână în izolare la domiciliu însă nu li s-a comunicat când vor fi retestați. Există în continuare o lipsă de organizare și de coerență în măsurile luate iar acest comunicat 4885 precum și restul măsurilor despre care am scris în postările anterioare, mă fac să cred din ce în ce mai mult că persoanele care ar trebui să se ocupe de sănătatea cetățenilor acestei țări efectiv sunt lipsite de cunoștințe elementare și de bunăvoință. Când aveți timp vă rog să vizionați documentarul recent apărut despre Colectiv. Mi se pare că acum trăim un Colectiv generalizat la nivelul întregii țări”, și-a încheiat postarea pe Facebook medicul sucevean.

Articolul precedentBilanț oficial: 197 decese cauzate de infecție cu coronavirus, în România
Articolul următorUn angajat de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava a murit răpus de COVID 19