Doi tineri, ambii de 18 ani, din municipiul Iași au încercat să se sinucidă împreună. Îndrăgostiții au ingerat mai multe medicamente, în timp ce se aflau cazați la o pensiune din municipiul Suceava.
Miercuri, în jurul orei 12.00, tânărul a sunat la 112 și a anunțat că a încercat să se sinucidă împreună cu iubita lui. La fața locului a ajuns un echipaj medical care i-a transportat pe cei doi cu ambulanța la UPU a Spitalului Județean Suceava.
Polițiștii au ajuns și ei la unitatea spitalicească și au stabilit că îndrăgostiții s-au cazat la pensiunea respectivă în data de 2 februarie, iar miercuri, in urma unor discuții contradictorii cu familiile lor, au hotărât să se sinucidă împreună. Cei doi au ingerat mai multe comprimate de „Paracetamol”.
Polițiștii au luat legătura cu mamele tinerilor, care au declarat că nu sunt de acord cu relația celor doi, aceștia plecând de acasă fără să le spună părinților. De asemenea, mama tânărului a declarat că fiul ei a părăsit de mai multe ori domiciliul, fără să o anunțe.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind comiterea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.