În perioada 24-26.07.2020, polițiștii suceveni s-au aflat în stradă pentru a-i sancționa pe cei care încalcă legea și nu puțini au fost cei depistați în ilegalitate.

Astfel, cadrele Serviciului Rutier împreună cu birourile şi formaţiunile rutiere din judeţ, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia depistării şi combaterii încălcării regimului legal de viteză, ocazie cu care au aplicat 479 sancțiuni contravenționale în valoare de 252.735 lei și au reținut în vederea suspendării 61 permise de conducere.

De asemenea în cadrul acțiunii polițiștii au retras 15 certificate de înmatriculare și au constatat 5 infracțiuni la regimul rutier.

Cadrele Serviciului Rutier şi cele ale formaţiunilor de profil din teritoriu, au organizat şi executat pe raza de competenţă acţiuni specifice pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, ocazie cu care au fost testați cu aparatul etilotest 436 conducători auto și au fost reținute în vederea suspendării 13 permise de conducere.

În cadrul acțiunii polițiștii au aplicat 130 sancțiuni contravenționale, în valoare de 48.230 lei.De asemenea  au fost retrase 13 certificate de înmatriculare și constatate 11 infracțiuni la regimul rutier .,

Articolul precedentTeribilismul unui motociclist fără permis l-a costat o căzătură și un dosar penal
Articolul următor100% TU DECIZI! Vergil Chițac, primul parlamentar infectat. Cum a fentat izoleta