Un protest a avut loc miercuri seară în centrul municipiului Suceava, în fața Palatului Administrativ, clădire în care funcționează Prefectura județului Suceava și Consiliul Județean Suceava.
Oamenii au început să se adune în jurul orei 18.00, iar după o oră și jumătate la protest participau aproximativ 60 de persoane.
S-a scandat „PSD, ciuma roșie!”, „Justiție, nu corupție!”, „România, trezește-te!” și „Uniți salvăm toată România!”.
În timpul protestului, care nu a fost autorizat, nu s-au înregistrat incidente. Protestul a fost supravegheat de la distanță de echipaje de jandarmi și polițiști.