VIDEO Judecătorul Cristi Dănileț, protest pe metrul de autostradă construit de Ștefan Mandachi

Judecătorul Cristi Dănileț a protestat, sâmbătă, pe metrul de autostradă construit de antreprenorul Ștefan Mandachi, afișând mesajul #10august.

Cunoscut pentru reacțiile sale critice împotriva sistemului juridic și a coaliției guvernamentale, Dănileț a apărut într-un videoclip alături de mai mulți adolescenți, ținând în mână o foaie pe care scrie #10august. Judecătorul este prima persoană din rândul dispus în capătul metrului de autostradă construit simbolic de Mandachi, protestând în tăcere. După el sunt mai mulți adolescenți, fiecare cu un alt mesaj pentru societate:

”#șîeu vreau să protestez în siguranță,
#șîeu vreau să respectăm cu toții Constituția,
#șîeu vreau legi pentru cetățeni cinstiți,
#șîeu vreau guvernare transparentă,
#șîeu vreau funcționari publici competenți,
#șîeu vreau învățământ de calitate,
#șîeu vreau mediu înconjurător sănătos,
#șîeu vreau să combatem bullyingul,
#șîeu vreau să înceteze violența în familie,
#șîeu vreau spitale în care să mă fac bine,
#șîeu vreau ca Poliția să mă apere,
#șîeu vreau o presă liberă și obiectivă,
#șîeu vreau magistrați independenți,
#șîeu vreau să mă exprim liber,
#șîeu vreau să fiu respectat,
#șîeu vreau să învățăm regulile încă de mici,
#șîeu vreau ca bunicii noștri să nu se mai lase păcăliți,
#șîeu vreau ca România să fie un stat de drept,
#șîeu vreau să fiu acceptată așa cum sunt,
#șîeu vreau mai puțină ură și mai multă iubire,
#șîeu vreau autostrăzi,
#șîeu vreau să se predea educație juridică în școli,
#șîeu vreau să am un viitor în România,
#șîeu vreau Justiție, nu corupție”.

La final, în imagine apare Ștefan Mandachi care spune „Șî eu!”.

Articolul precedentIncendiu pus intenționat la o gospodărie din Gura Humorului
Articolul următorSute de cavaleri, domniţe şi păpuşari vor anima Cetatea de Scaun la Festivalul de Artă Medievală