VIDEO Intervenții medicale estetice realizate într-un coafor din Suceava. Colegiul Medicilor a sesizat Poliția

Colegiul Medicilor din Suceava a sesizat Poliția despre faptul că într-un coafor din oraș sunt realizate fără drept intervenții estetice.

Președintele Colegiului Medicilor Suceava, Sorin Hâncu, a anunțat că a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Suceava despre practici pe care le consideră „complet ilegale” care ar avea loc într-un coafor din Suceava. Este vorba despre intervenții estetice care ar fi realizate de reprezentanți ai Clinicii Swiss EstetiX la salonul Beauty Boutique din Suceava.

„Am sesizat Poliţia care este în măsură să ancheteze astfel de practici complet ilegale. Astfel de practici, în spaţii complet necorespunzătoare pot fi un real pericol pentru sănătate. Se pot transmite boli foarte grave, cum este SIDA, hepatita C sau infecţii, ori Colegiul Medicilor are această obligaţie, de a veghea la buna desfăşurare a actului medical, atât în privinţa medicilor, cât şi a locaţiilor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea”, a declarat dr. Hâncu.

Potrivit acestuia, este posibil ca astfel de intervenţii să mai fi avut loc, însă acest lucru nu a fost cunoscut până acum de reprezentanţii Colegiului Medicilor.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, a confirmat că instituția a demarat o anchetă.

„Colegiul Medicilor a depus sesizare şi noi urmează să vedem despre ce e vorba. Facem cercetări într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Cercetările se desfăşoară in rem”, a spus Epureanu.

În Suceava au apărut mai multe anunțuri publicitare în care se menționa că la 24 februarie la salonul Beauty Boutique vor fi realizate măriri de buze şi pomeţi, ştergerea ridurilor, cocktailul frumuseţii cu vitamine, umplere şi depigmentare de cearcăne, lipoliză şi terapia „Vampir”. Anunţuri au fost postate şi pe pagina de facebook, dar ulterior au fost şterse.

Articolul precedentDoi adolescenți, prinși în timp ce încercau să fure haine prin metoda sacoșei din aluminiu
Articolul următorUn tânăr a fost grav rănit după ce s-a izbit cu motocicleta de un autoturism