VIDEO Gol fabulos de la 40 de metri marcat de portarul Cătălin Pascal în prelungirile partidei CSM Pașcani – Șomuz Fălticeni

Portarul Cătălin Pascal a reușit să obținută un punct pentru Șomuz Fălticeni printr-un gol fabulos marcat de la 40 de metri în prelungirile meciului.

Șomuz Fălticeni a încheiat la egalitate, 2-2, partida disputată în deplasare cu CSM Pașcani în etapa a XXIV-a a Seriei I a Ligii a III-a la fotbal. Omul meciului a fost de departe portarul oaspeților, Cătălin Pascal.

În prelungirile partidei, când CSM Pașcani conducea cu 2-1, arbitrul a acordat o lovitură liberă pentru oaspeți de la o distanță de 40 de metri, nu foarte departe de centrul terenului. Pascal și-a asumat executarea loviturii și toți ceilalți colegi ai lui s-au poziționat în zona careului porții adverse. Deși toată lumea se aștepta să vadă o minge aruncată la bătaie în careu, Cătălin Pascal a trimis direct pe poartă. Ieșit pe o eventuală centrare, portarul oaspeților a fost luat prins surprindere și nu a putut decât să privească cum mingea intră în poartă.

Meciul s-a terminat 2-2 și Șomuz s-a întors cu un punct de la Pașcani. Egalul nu ajută însă foarte mult echipa din Fălticeni care a căzut pe poziția a 13-a în clasament, primul loc retrogradabil, la egalitate de puncte cu FC Botoșani 2, dar cu golaveraj inferior.

Rezultatele etapei a XXIV-a a Seriei I a Ligii a III-a la fotbal, ediția 2018/2019:

CSM Paşcani – Şomuz Fălticeni: 2-2
CSM Râmnicu Sărat – Gloria Buzău: 1-1
Ceahlăul Piatra Neamţ – Bucovina Rădăuţi: 0-1
Sănătatea Darabani – FC Botoșani 2: 1-4
Ştiinţa Miroslava – CSM Focşani: 0-1
Suporter Club Oţelul – Foresta Suceava: 1-3
Sporting Lieşti a stat
Metalul Buzău – KSE Târgu Secuiesc: 4-1

Clasamentul Seriei I a Ligii a III-a după etapa a XXIV-a:

ECHIPA J V E Î GM GP GD PTS
1 Gloria Buzău 23 20 3 0 70 13 57 63
2 Bucovina Rădăuţi 22 15 2 5 41 16 25 47
3 Suporter Club Oţelul 23 14 4 5 38 21 17 46
4 Ştiinţa Miroslava 23 14 1 8 35 25 10 43
5 CSM Focşani 22 11 7 4 32 18 14 40
6 Foresta Suceava 22 10 7 5 35 28 7 37
7 Sporting Lieşti 22 9 3 10 28 23 5 30
8 Ceahlăul Piatra Neamţ 23 9 3 11 29 28 1 30
9 Metalul Buzău 22 8 5 9 30 31 -1 29
10 KSE Târgu Secuiesc 22 6 5 11 29 39 -10 23
11 CSM Paşcani 23 6 4 13 23 35 -12 22
12 FC Botoșani 2 22 6 3 13 26 38 -12 21
13 Şomuz Fălticeni 22 6 3 13 19 47 -28 21
14 CSM Râmnicu Sărat 22 3 6 13 19 38 -19 15
15 Sănătatea Darabani 23 2 2 19 17 71 -54 8
Articolul precedentProtest inedit la Broșteni. Mai mulți localnici au plantat flori și puieți în gropile din asfalt FOTO
Articolul următorBucovina Rădăuți a urcat pe locul al doilea în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a