VIDEO Casă incendiată de copii care s-au jucat cu focul, la Petia

O locuință a fost distrusă de un incendiu, marți după-amiază, la Petia, din cauza unor copii care s-au jucat cu focul.

Militarii Detașamentelor de Pompieri Fălticeni și Suceava au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță B2, marți după-amiază, în jurul orei 16.00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Petia, comuna Bunești.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei și cel al unei anexe gospodărești, cu pericol de propagare la vecinătăți. Incendiul a fost lichidat la ora 18:20.

Au ars acoperișul casei pe aproximativ 100 mp și acoperișul anexei pe 50 mp. S-au degradat tavanul clădirii și obiecte de uz casnic.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești.

Articolul precedentUn copil de un an și mama acestuia au fost accidentați, după ce femeia a coborât din mașină și a uitat să tragă frâna de mână
Articolul următorVIDEO Gospodărie cuprinsă de un incendiu, la Salcea, din cauza unui scurtcircuit