Val de alegători după slujbele de la biserică. Suceava a urcat pe locul al doilea în țară la numărul votanților de la ora 13.00

Județul Suceava se afla, duminică la ora 13.00, pe poziția a doua în țară după numărul voturilor exprimate și pe locul al treilea în funcție de prezența la vot.

Biroul Electoral Central a publicat cifrele raportate pentru duminică, la ora 13.00, la refrendumul național pentru modificara Constituției. Conform BEC, s-au prezentat la vot 2.134.579 de persoane. La nivel național prezența la ora 13.00 era de 11,67%.

Cele mai multe voturi, 182.923, au fost exprimate în București. Județul Suceava se află pe poziția a doua, cu 93.762 de persoane prezente la vot. Locul al treilea este ocupat de județul Iași cu 88.972 de voturi.

În procente, primul loc la prezență este ocupat de județul Dâmbovița, cu 17,03%. Pe locul al doilea este județul Bihor, cu 15,99%, iar locul al treilea este ocupat de județul Suceava cu 15,59%.

În județul Suceava au votat 84.281 de pe listele permanente și 8.557 de persoane de pe listele suplimentare. Urna mobilă a fost deplasată pentru 924 de persoane.

S-au prezentat la vot 41.249 persoane din mediul urban și 52.513 de persoane din mediul rural.

Pe listele electorale permanente din județul Suceava se află înscrise 601.417 de persoane. În mediul urban sunt înscriși 271.879 de alegători. În mediul rural listele elctorale conțin 329.584 de persoane.

În cele 114 unități administrativ-teritoriale din județ sunt amenajate 558 de secții de votare, cu trei mai multe față de ultimul scrutin.

Articolul precedentBeat la volan, un tânăr nu a vrut să oprească la semnalele unui echipaj rutier
Articolul următorUn bărbat din Sfântul Ilie și-a găsit sfârșitul într-o fosă septică