Un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan este cercetat penal, după ce a fost urmărit în trafic şi blocat de poliţişti, a informat IPJ Suceava.

Potrivit sursei citate, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orelor 2,55, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe raza cartierului sucevean Burdujeni, a observat un autoturism marca BMW ce se deplasa din sens opus pe strada Gheorghe Doja şi i s-a făcut şoferului semnalul regulamentar de oprire.

Şoferul nu s-a conformat şi a mărit viteza de deplasare, motiv pentru care poliţiştii au plecat în urmărirea acestuia, autoturismul fiind blocat într-o parcare cu autospeciala de poliţie.

Bărbatul avea o alcoolemie de 0.44 mg/l pur alcool în aerul expirat

Poliţiştii l-au legitimat pe şofer, acesta fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani din Suceava care a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o valoare de 0.44 mg/l pur alcool în aerul expirat.

Ulterior, şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice la interval de o oră pentru stabilirea alcoolemiei.

În acest caz a fost întocmit proces verbal de constatare a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, cercetările urmând a fi continuate de lucrători din Biroul Rutier Suceava.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentIMPACT violent între un TIR și o mașină! O victimă, încarcerată, în stare de inconștiență
Articolul următorAcțiunea „Scutul Pădurii”: zeci de metri cubi de lemn confiscați