Un șofer de 30 de ani, din comuna Verești, care nu a oprit la semnalele polițiștilor, a fost urmărit în trafic.

În noaptea de luni spre marți, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a procedat la oprirea în trafic cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, a autoturismului marca Mitsubishi, care circula pe direcţia Verești către Fântânele. Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor de oprire, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ cinci kilometri.

La volanul autoturismului a fost identificat bărbatul de 30 de ani și întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea lui cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital și i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.

Articolul precedentEXPLOZIE de cazuri confirmate cu COVID-19. Ministerul de Interne: Ne pregătim de SCENARIUL 3! Ce presupune
Articolul următorS-a dat startul campaniei de plantare de copaci în județul Suceava FOTO