Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al  Poliției de Frontieră Suceava au efectuat, sâmbătă dimineață, semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe raza localității Marginea,  unui microbuz  marca Mercedes.

La observarea patrulei Poliției de Frontieră, șoferul a demarat în trombă, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea mijlocului de transport.

Imagine

După câteva sute de metri, oamenii legii au descoperit microbuzul abandonat, iar în interiorul acestuia au putut fi observate mai multe colete care conțineau țigări.

Imagine

În urma inventarierii baxurilor descoperite în mijlocul de transport a rezultat cantitatea de 22.100 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 258.600 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, autovehiculul folosit la transportul țigărilor, în valoare de 7.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, iar în continuare se fac verificări în vederea documentării întregii activități infracționale, precum și pentru reținerea tuturor persoanelor implicate.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentElemente de muniție asanate de pirotehniști pe raza localității Neagra FOTO
Articolul următorÎncă cinci desece ale unor persoane infectate cu coronavirus în județul Suceava