Un taxi a luat foc la zece minute după ce a fost parcat de proprietar. Incendiul a avut loc pe strada Sublocotenent Turturică, din municipiul Suceava.

Joi, în jurul orei 21.35, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Suceava, a parcat taxiul în fața porții locuinței acestuia. După aproximativ zece minute, un vecin l-a anunțat pe bărbat că autoturismul a luat foc. Când a ieșit afară, acesta a văzut că partea din fața a autovehiculului era cuprinsă de flăcări. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul ISU Suceava care a localizat și stins incendiul. Valoarea pagubelor a fost estimată la circa 10.000 de lei. Potrivit reprezentanților ISU, incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric la compartimentul motor.

Articolul precedentFrătăuții Noi. Prins de polițiști fără permis la volan, a abandonat mașina și a luat-o la fugă
Articolul următorTragedie. Un tânăr de 21 de ani a murit după ce a căzut de pe acoperișul unei case