Un tânăr din Marginea, în vârstă de 21 de ani, a ajuns în arestul IPJ Argeș după ce a fost prins beat şi fără permis la volanul unei mașini. 

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești, județul Argeș, au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Marginea, județul Suceava, care conducea ilegal, un autoturism pe raza comunei Boțești, din judeţul Argeş. Existau informaţii că suspectul nu posedă permis de conducere. Când l-au pus să sufle în etilotest, s-a contatat că era şi băut. Aparatul indica o concentraţie de alcool, de 0,70 la mie în aerul expirat.

Tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Articolul precedentNoul terminal al Aeroportului Suceava va fi dat în folosință peste șase luni FOTO
Articolul următorUn tânăr sucevean a murit nevinovat într-un accident rutier în Italia. Șoferul, beat la volan, a fost arestat