Un tânăr a fost rănit după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat cu mașina.

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada 22 Decembrie din municipiul Suceava.

Tânărul de 18 ani, din comuna Dărmănești, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes, având direcţia de deplasare Adâncata spre Suceava, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava cu ambulanţa.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Articolul precedentTragedie la Verești. Un tânăr de 33 de ani a fost găsit mort în casa cuprinsă de un incendiu
Articolul următorUn bărbat din Horodnic de Jos s-a intoxicat cu fum, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări FOTO