Un tânăr a furat o mașină de pe raza municipiului Dorohoi și a venit cu ea la plimbare până în municipiul Suceava.

Sâmbătă, în jurul orei 09.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de B.I.C. Dorohoi despre faptul că în dimineața aceleași zile, în jurul orei 07.00 , a fost furat de  pe raza municipiului Dorohoi un autoturism.

Polițiștii suceveni au identificat autoturismul respectiv în parcarea unui complex comercial din municipiul Suceava și au procedat la supravegherea acestuia. Astfel, după aproximativ zece minute, oamenii legii a observat un tânăr care s-a apropiat autoturism, l-a deschis și a urcat în interior, pornind motorul cu intenția de a pleca de la fața locului.

Polițiștii au blocat mașina respectivă, iar conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 24 de ani, din județul Botoșani. Acesta a declarat ca sâmbătă dimineață a furat autoturismul de pe raza municipiului Dorohoi.

Tânărul a fost condus la sediul Secției de poliție Burdujeni pentru continuarea cercetărilor, fiind preluat de un echipaj de poliție din cadrul Biroului Investigații Criminale Dorohoi, județul Botoșani.

Articolul precedentIncendiu în localitatea Bosanci. Două femei au suferit arsuri
Articolul următorO șoferiță s-a răsturnat cu mașina în albia unui pârâu din cauza vitezei