Un tânăr de 24 de ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a violat o adolescentă de 15 ani. Individul a urcat-o pe minoră cu forța în mașina sa.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de tânăr pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Potrivit anchetatorilor, duminică, în jurul orelor 11.00, în timp adolescenta de 15 ani se deplasa pe un drum comunal, a fost urcată forţat de către individ în interiorul autoturismului pe care acesta îl conducea şi cu care s-a deplasat pe raza unui drum forestier unde a constâns-o pe minoră  să întreţină un raport sexual normal.

În urma violenţelor exercitate, victima a suferit leziuni pentru care a necesitat un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Față de tânăr s-a dispus duminică măsura reținerii pentru 24 ore, acesta fiind prezentat luni instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea prim-procurorului şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Articolul precedentBărbat accidentat grav de o mașină care dădea cu spatele
Articolul următorFestivalul Luminii, sâmbătă, în parcul central din Suceava