Un șofer beat a blocat cu mașina calea de acces către un post de poliție. Individul a fost găsit de către oamenii legii într-un bar.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au identificat, luni după-amiază, pe DJ 178C din comuna Frătăuții Vechi, un autoturism parcat neregulamentar care bloca calea de acces către Postul de Poliție Frătăuții Vechi.

Conducătorul autoturismului a fost găsit de polițiști într-un bar de pe raza comunei Frătăuții Vechi, fiind vorba despre un bărbat de 40 de ani, din localitatea Dornești. Acesta le-a înmânat polițiștilor documentele personale și ale mașinii și s-a urcat la volan, mutând autoturismul în alt loc.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1.30 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind de „conducere sub influența alcoolului”.

Articolul precedentUn bărbat din Sucevița care pretindea că este avocat a fost reținut VIDEO
Articolul următorFălticeni. Drumarii au turnat covor asfaltic peste un limitator de viteză FOTO