Un șofer care a încercat să evite producerea unei coliziuni a lovit cu mașina un pieton. Victima a fost transportată la spital pentrtu acordarea de îngrijiri medicale.

Accidentul a avut loc pe strada 22 Decembrie, din municipiul Suceava.

Un localnic de 54 de ani a efectuat o manevră de întoarcere, fără să se asigure corespunzător și fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat de 38 de ani din municipiul Suceava, care, pentru a evita coliziunea, a frânat și a tras dreapta de volan, intrând într-un gard din zonă și accidentând un tânăr de 21 de ani, din comuna Zvoriștea, care se deplasa regulamentar pe aleea pietonală în calitate de pieton.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Articolul precedentA fost semnat contractul pentru construirea Podului Unirii peste râul Suceava
Articolul următorUn șofer și-a găsit mașina învelită în hârtie igienică, la Fălticeni FOTO