Foarte mulți români au încasat amenzi usturătoare, zilele trecute, pentru că s-au întors de la muncă după ora 22.00, fără să aibă declarația pe propria răspundere „la purtător”. Pentru unii a fost o nimica toată să plătească cei 100 de lei amendă, dar pentru alții a fost o tragedie, salariile fiind în această perioadă tăiate, întârziate sau pur și simplu insuficiente pentru nivelul de aprovizionare personală impusă de izolarea socială, scrie realitateadinpsd.net

Motivul invocat de mulți a fost că nu au dispus de o imprimantă, Ordonanța Militară specificând că e necesară doar în format printat. Marți seara, ministrul Marcel Vela a anunțat că în noua Ordonanță s-a produs o rectificare și că se permite, de miercuri, ca declarația pe propria răspundere să fie prezentată și în format PDF, pe telefoanele mobile.

În acest context, un român deștept a reușit să ușureze viața multora, prin realizarea în timp record a unei platfome online, pe care se poate completa această declarație impusă de Ordonanță.

Cosmin Carvaci oferă posibilitatea oricărui cetățean să intre pe platforma sa, https://declaratie.egovernment.ro/, să completeze datele impuse și să salveze formularul în format PDF pe telefonul mobil, astfel încât oricine iese din casă să fie pregătit în fața unui control al autorităților.

„Cred că fiecare antreprenor trebuie să ofere societății ceva, atunci când este nevoie. Astăzi, noi am decis să punem la dispoziție o aplicație prin care simplificăm completarea formularelor prevăzute în Ordonanța Militara! Puțin cu puțin se face mult! Doar așa România poate merge mai departe!”, ne-a declarat Cosmin Carvaci.

Platforma se poate accesa aici: https://declaratie.egovernment.ro/

Despre această aplicație:

„Poate genera declarația pe proprie răspundere și adeverința permanentă ce vă sunt necesare a fi prezentate organelor abilitate în conformitate cu în Ordonanța Militară nr. 2/2020.

După completarea formularului, veți putea descărca documentul cerut în format PDF.

Această soluție este oferită gratuit de SC eGovernment Solutions SRL.
SC eGovernment Solutions SRL nu stochează datele dvs. personale, care doar tranzitează server-ul nostru pentru a vă genera documentele.”, se arată pe site.

Articolul precedentS-a ajuns la fundul sacului. Prof. Streinu-Cercel face apel pentru donații!
Articolul următorGheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, a fost testat pozitiv pentru coronavirus