sursă foto facebook

Un individ fără permis din Stroiești a furat o mașină, a avariat-o, după care a abandonat-o.

Miercuri dimineață, un bărbat de 32 de ani, din comuna Stroiești, a sesizat polițiștii despre faptul că un localnic de 30 de ani i-a furat autoturismul, după care l-a avariat. Polițiștii au stabilit faptul că, luni, în jurul orei 01.30, proprietarul autoturismului, în timp ce se deplasa spre domiciliu, l-a observat pe tânărul de 30 de ani, care aștepta pe raza municipiului Suceava un mijloc de transport pentru a se deplasa acasă. Pentru că îl cunoștea și aveau același drum, șoferul a oprit și l-a luat și pe tânăr.  Bărbatul de 32 de ani, ajungând în fața locuinței sale, a lăsat autoturismul cu motorul pornit în fața porților de acces, după care ambele persoane au coborât. Acesta a intrat în curtea locuinței cu intenția de a deschide porțile, pentru a parca mașina în curte. Tânărul luat la ocazie, fără consimțământul acestuia, s-a urcat la volan și a plecat cu tot cu mașină.  Proprietarul a crezut că acesta face o glumă, motiv pentru care nu a sesizat atunci polițiștii. Luni, în jurul orei 05.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în zona variantei ocolitoare a municipiului Suceava se află o mașină avariată. Ajunși la fata locului, oamenii legii au identificat autoturismul marca Volkswagen Scirocco, în apropierea intersecției cu DN2. Acestia au constatat că autoturismul înmatriculat în Marea Britanie prezenta avarii în partea din față iar în interiorul acestuia nu se afla nimeni. Pentru că accidentul nu s-a soldat cu victime omenești, polițiștii au hotărât să aștepte 24 de ore pentru ca șoferul să anunțe autoritățile cu privire la cele întâmplate.

Aflând unde este mașina, în cursul zilei de luni, proprietarul s-a deplasat cu o platformă pentru a o recupera. Acesta și-a ridicat mașina de la fața locului și a transportat-o la domiciliu. Bărbatul s-a deplasat la poliție, abia miercuri dimineață, și a reclamat cele întâmplate. În urma interogării bazei de date privind evidența posesorilor de permise de conducere s-a stabilit faptul că tânărul luat la ocazie nu deține permis de conducere. Acesta s-a ales cu dosar penal privind infracțiunile de „furtul în scop de folosință” și „conducerea unui vehicul fără permis”.

Articolul precedentMinistrul Educației, Valentin Popa, a demisionat joi după o discuție cu Liviu Dragnea
Articolul următorBărbat prins cu un pistol asupra sa, după ce a fost lovit de o mașină