Femeia a depus o plângere la poliție în ultima zi a anului 2022, în care spune că a fost hărțuită și șantajată de un individ în vârstă de 33 de ani. Acesta i-a spus că deține imagini compromițătoare cu ea și că le va publica dacă nu-i plătește o sumă consistentă de bani.

Femeia a plătit 20.000 de lei pentru ca imaginile să nu apară

Pentru a demonstra cât este de hotărât, bărbatul i-a trimis fotografiile și iubitului fetei, folosindu-se de o aplicație informatică.

Tânăra spune că a cedat șantajului și i-a plătit omului suma solicitată. Este vorba de 20.000 de lei, bani pe care i-ar fi plătit în trei rate.

Polițiștii din Suceava au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, pe data de 21 ianuarie 2023. În timpul operațiunii, au fost ridicate mai multe dispozitive și medii de stocare care ar fi putut conține probe în acest dosar.

Șantajistul a dispărut de acasă

Bărbatul bănuit că ar fi comis șantajul nu a fost găsit la domiciliu, așa că polițiștii au emis un mandat de aducere și l-au dat în consemn la frontieră.

Mișcarea s-a dovedit a fi bună, pentru că pe 26 ianuarie, bărbatul a fost identificat și reținut la vama Borș, pe sensul de ieșire din țară. Cel mai probabil, acesta încerca să se sustragă de la cercetarea penală pornită împotriva lui.

Ulterior, suspectul a fost preluat de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc, după care s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore.

Ce riscă bărbatul care i-a cerut bani femeii

Între timp, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Individul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și violarea vieții private, iar dacă va fi găsit vinovat riscă să-și petreacă următorii ani în spatele gratiilor.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentTrei vieți salvate cu organele prelevate de la o persoană aflată în moarte clinică
Articolul următorCum s-a dat de gol un tânăr din Suceava că e drogat la volan