Un bărbat de 44 de ani din Voitinel a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție și și-a agresat fizic soția. Victima a ajuns la spital.

O patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că individul de 44 de ani a lovit-o pe soția sa de 45 ani.

Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar agresorul a fost găsit la locuința de domiciliu.

Din verificările efectuate s-a stabilit că sâmbătă, în jurul orelor 19.00, bărbatul a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa, respectiv s-a apropiat, fără drept la o distanță mai mică de 200 metri față de soția sa, de copiii minori ai acestora și de locuința de domiciliu a acestora, situată în comuna Voitinel. Mai mult, individul a intrat peste femeie și a lovit-o, cauzându-i suferințe fizice.

Polițiștii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea hotărârii judecătorești” și „violența în familie”.

În urma consultării procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, față de bărbatul de 44 de ani a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru o durată de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Articolul precedentUn șofer s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina într-un copac
Articolul următorIncendiu pus intenționat la o gospodărie din Gura Humorului