Un individ a fost arestat pentru 30 de zile după ce a violat pe marginea drumului o femeie care se întorcea de la serviciu.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Potrivit anchetatorilor, în data de 26 octombrie, în jurul orelor 00.15, individul a urmărit o femeie în timp ce aceasta se deplasa pe drumul comunal de la locul de muncă spre locuința sa, pe raza  localității Mironu. În momentul în care victima a ajuns în dreptul unui pod, agresorul a lovit-o pe aceasta cu pumnii și picioarele peste corp, a amenințat-o cu moartea după care a târât-o în afara părții carosabile, pe malul șanțului unde a întreținut raporturi sexuale normale cu aceasta.

Față de inculpat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore, acesta fiind prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului  a admis cererea procurorului de caz. Individul a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.

Articolul precedentPrimăria Suceava a cumpărat cinci autobuze electrice pentru transportul local
Articolul următorColiziune între un autoturism și o căruță, pe raza localității Horodnic de Jos FOTO