Un bărbat de 69 de ani din municipiul Suceava a murit la baia comunală din Suceava după ce i s-a făcut rău la saună.

Marți, în jurul orei 16.00, acesta s-a deplasat la baia comunală din municipiul Suceava, pentru a face saună. La scurt timp bărbatului i s-a făcut rău motiv pentru care a solicitat sprijinul unei persoane pentru a-l ajuta să iasă afară. În momentul în care a ajuns în faţa băii comunale acesta a solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanţă.

La scurt timp la faţa locului a ajuns un echipaj din cadrul SAJ Suceava. Bărbatul era deja în stop cardio-respirator și au fost demarate procedurile de resuscitare. Medicii nu au reușit să îl resusciteze pe acesta și în final au declarat decesul.

Bărbatul se afla în evidenţele medicului de familie, fiind diagnosticat cu diabet.

Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentCherestea în valoare de aproape 150.000 de lei, confiscată de la o societate comercială din Valea Moldovei
Articolul următor11 cazuri noi de COVID 19 în județul Suceava în ultimele 24 de ore