Un bărbat de 44 de ani din localitatea suceveană Dumbrăveni a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a violat o tânără și a atacat mai multe femei.

Pentru a păcăli ultima victimă, individul s-a dat drept medic. În data de 6 februarie, o tânăra de 24 de ani, din comuna Dumbrăveni, a fost abordată de bărbat în incinta Policlinicii Areni, din municipiul Suceava. Victima aștepta să intre la un cabinet de psihiatrie.

Individul a întrebat-o pe aceasta ce probleme are și s-a oferit să o ajute, spunând că este medic și are un cabinet de specialitate în municipiul Suceava. Bărbatul a reușit să o facă pe tânără să-l urmeze. Acesta și-a dus victima într-o clădire dezafectată de pe strada Mărășeti, unde a violat-o. După câteva zile, tânăra a povestit ce a pățit unei rude, care a sunat la 112. În urma  cercetărilor efectuate violatorul a fost identificat de polițiști.

Oamenii legii au stabilit că în ultimele trei luni ale anului trecut acesta a săvârșit cinci infracțiuni de agresiune sexuală. Individul își ataca victimele în zona Mărășești-Universității. Violatorul a fost reținut de polițiști și apoi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorii au admis propunerea, asupra acestuia luându-se măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 zile.

Articolul precedentOrdin de protecție provizoriu împotriva unui vicovean care își hărțuiește fosta soție
Articolul următorPeste 2.400 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, înregistrate în județul Suceava într-o săptămâna