Un bărbat beat și fără permis a ajuns cu mașina în gard. După accident acesta a fugit de la fața locului, fiind ulterior identificat de polițiști.

Marți, în jurul orei 13.00, Secția 4 Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată de o femeie din comuna Frătăuții Noi, despre faptul că, un autoturism i-a distrus gardul locuinței, conducătorul auto se afla sub influența băuturilor alcoolice și a plecat de la locul faptei.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat pe DC Frătăuții Noi, partea vătămată și un autoturism care prezenta avarii ca urmare a impactului cu gardul unui imobilul.

În urma activităților operative întreprinse de polițiști, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un localnic de 57 de ani, care a recunoscut fapta comisă.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Polițiștii au întocmit în cauză întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Articolul precedentVatra Dornei. Un utilaj de două tone a trecut peste un muncitor
Articolul următorExpoziția Vânători Regale, la Muzeul de Istorie din Suceava