Un bărbat de 43 de ani din satul Manolea, comuna Forăști, a murit după ce a consumat băuturi alcoolice la un praznic.

Acesta a fost găsit fără suflare de o un vecin, în curtea locuinței sale. Bărbatul locuia singur, nefiind căsătorit, iar părinții acestuia sunt decedați.

În cursul zilei de sâmbătă, bărbatul a participat la un praznic, în vecini, unde a consumat băuturi alcoolice. Duminică, în jurul orei 12.00, un vecin a venit în vizită și l-a găsit decedat în curtea locuinței.

La fața locului au ajuns polițiștii care au examinat cadavrul din punct de vedere criminalistic, și s-a constatat că nu prezintă urme de violență. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Articolul precedentTrei autoturisme avariate și o persoană rănită după ce un șofer nu a oprit la indicatorul STOP VIDEO
Articolul următorCOD ROȘU de furtuni în mai multe localități din județului Suceava