foto arhivă

Un bărbat de 51 de ani și-a pierdut viața, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce locuința în care se afla a fost cuprinsă de flăcări.

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu două autospeciale  de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Potrivit lui Alin Găleată, purtătorul de cuvânt ISU Suceava, în momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, ardea generalizat casa de locuit, cu pericol de propagare la locuințele învecinate.

Din nefericire, după localizarea flăcărilor, pompierii militari au găsit în interior trupul carbonizat al proprietarului.

În urma incendiului au ars acoperișul și bunuri (obiecte de mobilier, materiale textile, elemente de tâmplărie, documente de proprietate și personale) din interiorul casei de locuit, compusă din patru camere, pe aproximativ 100 mp. S-au degradat pereții portanți ai casei. S-au mai degradat aproximativ 20 mp din fațada casei și branșamentul electric de la un vecin. Iar la un al doilea vecin s-a degradat, de asemenea, branșamentul electric.

Incendiul a izbucnit,  cel mai probabil,  din cauza alimentării defectuoase cu combustibil (materiale plastice – PET-uri –  și textile) a sistemului de încălzit (sobă cuacumulare de căldură).

Pompierii au lichidat incendiul după aproximativ trei ore.

Articolul precedentApel umanitar. Larisa Mihaela, fetița jandarmeriței ucise pe trecerea de pietoni, are nevoie de ajutorul nostru
Articolul următorCu poliția pe urmele sale, un bărbat a ajuns cu mașina în gardul unei case