Un bărbat din comuna Vama a ajuns la spital după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ cinci metri.

Acesta efectua lucrări de renovare la căminul cultural din satul Prisaca Dornei, comuna Vama. Bărbatul nu era angajat în domeniul construcțiilor. El s-a apucat de lucrări în urma unei înţelegeri avute cu o localnică de 69 ani, administratorul unei firme din Vama, care deţine în chirie o parte din cămin.

Joi, în jurul orei 12.00, în timp ce vopsea faţada etajului clădirii, aflându-se pe o schelă improvizată, bărbatul a căzut de la o înălţime de aproximativ cinci metri, pe trotuarul din faţa căminului, suferind leziuni.

La fața locului a fost solicitată prezența unei ambulanțe. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Polițiștii au fost sesizați în acest caz și au stabilit faptul că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. Mai mult, acesta nu purta niciun fel de echipament de protecție(cască).

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentUn adolescent a ajuns la spital după ce a băut antigel
Articolul următorSpargere la un magazin din Frasin. Hoții au fugit, speriați de alarmă