Tinerii au fost prinși în flagrant de polițiștii locali. Aceștia s-au ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Locale Suceava, Serviciul Ordine Liniște Publică și Pază nr.1, aflându-se în serviciul de patrulare pedestră, în zona b-dul Ana Ipătescu, a prins în flagrant trei persoane care vandalizau autovehiculele parcate pe strada Ion Vodă Viteazul.

La vederea polițiștilor locali, unul dintre suspecți a luat-o la fugă printre blocuri, ceilalți doi fiind prinși și conduși la sediul Poliției Locale. Ulterior, patrula auto a reușit să-l prindă și pe al treilea tânăr, în zona esplanadei Casei de Cultură, în timp ce încerca să se ascundă.

În urma verificarilor efectuate s-a stabilit că cei trei indivizi sunt L.V.A. de 17 ani, din comuna Valea Moldovei, Ciprian Fernando Pricop de 20 de ani, din comuna Hânțești și Gheorghe Petrică Chelaru de 22 de ani, din comuna Adâncata.

 

 

 

 

 

“În vederea continuării cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, tinerii au fost predați Poliției Municipiului Suceava”, a precizat Ovidiu Doroftei, șeful Poliției Locale Suceava.

Articolul precedentȘase focuri de armă după contrabandiști de țigări
Articolul următorOmul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi a construit primul metru de autostradă din Moldova VIDEO