O fetiță a fost rănită și trei mașini avariate după ce un șofer nu a oprit la indicatorul STOP. Accidentul a avut loc pe raza localității Vatra Moldoviței, duminică dimineață.

În timp ce conducea autoturismul marca Skoda pe DJ 176, ajuns în intersecția cu DN 17A, un bărbat de 30 de ani din municipiul Suceava nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” și a intrat în coliziune cu autoturismul maca VW Golf, condus regulamentar de o femeie de 28 de ani din comuna Moldovița.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani a ricoșat în autoturismul Audi condus de o localnică de 39 de ani, oprit la indicatorul „STOP”.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei minore de 10 ani, din municipiul Rădăuți, pasageră în autoturismul condus de femeia de 28 de ani.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.

 

Articolul precedentUrmărit național, prins de polițiștii suceveni după ce a spart un autoturism
Articolul următorUn bărbat a murit după ce a consumat băuturi alcoolice la un praznic