Trei migranți din Yemen și Egipt au fost depistați pe raza localității sucevene Vășcăuți, după ce au trecut ilegal granița.

La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliței Orașului Siret.

Imagine

Astfel, în cursul zilei de duminică, echipa mixtă a depistat pe raza localității Văscăuți,  trei bărbați de origine afro-asiatică.

Persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză au vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, iar doi bărbați sunt din Yemen și unul din Egipt.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare se vor lua măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentSoția președintelui PMP Suceava va fi numită în funcția de subprefect al județului
Articolul următorAccident rutier cu două victime în Pasul Mestecăniș. Un șofer a pierdut controlul mașinii din cauza vitezei FOTO